Ți se pare lipsit de logică? La prima vedere poate că da, dar îți explicăm imediat de ce pentru noi 2 = 30.000.
În noiembrie Trenta Pizza împlineste 2 ani de la lansarea paginii oficiale de pe Facebook. Cu această ocazie, fanii Trenta Pizza s-au gândit că nu ar strica să sărbătorim această aniversare cu o cifră rotundă. 30.000 este numărul de fani pe care Trenta Pizza i-a adunat pe pagina sa de pe reteaua de socializare și cu siguranță chiar în aceste momente, numărul de fani de pe Facebook crește.
Cu pași deloc timizi, în 2009 am creat contul Trenta Pizza pe Facebook, fiind convinși că platforma ne va oferi reale oportunități să comunicăm cu voi, clienții noștri. Am avut încredere în receptivitatea voastră, v-am oferit informații despre noi, unele în exclusivitate, promoții și concursuri inedite și am reușit împreună să clădim o comunitate.
La un an de la lansarea paginii oficiale, 6.000 de fani ne urmareau pe Facebook, iar acum, dupa 2 ani, am reușit să creștem numărul de fani de 5 ori, să atingem și să depășim 30.000 de persoane care ne-au dat “LIKE”.

Ne place să vedem că pagina noastră de Facebook nu este doar activă, ci mai degrabă interactivă. Lansăm des întrebări sau provocări fanilor noștri, ceea ce îi face să își dea cu părerea și să comunice nu numai cu noi, ci și între ei.
Conform topului realizat de FaceBrands.ro, Trenta Pizza se află pe locul 3 la categoria “Restaurante”, fiind prima companie de delivery și take away care ajunge pe podiumul clasamentului realizat în urma monitorizării paginilor de Facebook ale brandurilor din România.
Mulțumim fiecăruia din cei 30.000 de fani care împărtășesc această pasiune comună numită Trenta Pizza și care fac posibilă egalitatea 2 = 30.000.